Rafael Nadal a revenit pe teren, însă nu e sigur de prezența la Australian Open: „Situația este dificilă”

Redactor:
Gabi Marin
Rafael Nadal a revenit pe teren, însă nu e sigur de prezența la Australian Open: „Situația este dificilă”
  • Publicat:

Rafael Nadal (35 de ani, 6 ATP) a revenit pe terenul de tenis în urmă cu câteva zile, după patru luni de pauză cauzată de o accidentare. Spaniolul a fost învins de Andy Murray și Denis Shapovalov într-un turneu demonstrativ la Abu Dhabi, însă spaniolul ar putea rata Australian Open.

Ibericul a câștigat 20 de trofee de Mare Șlem, însă nu e sigur de prezența sa la primul turneu de Mare Șlem al anului 2022.

„Situația este dificilă”

Turneul de la Australian Open debutează pe 17 ianuarie 2022, dar Rafael Nadal ar putea lipsi.

„Ideea este să merg acolo şi să fac tot ce pot în Australia. Dar, sincer să fiu, nu pot garanta nimic. Trebuie să vorbesc cu echipa mea. Trebuie să văd cum reacţionează corpul meu după aceste două meciuri şi atunci va veni timpul să iau decizii În acest moment, merg înainte zi de zi.

Am nevoie de timp. Situaţia este dificilă, dar accept asta. Am putut participa la două meciuri şi chiar am avut şansele mele, aşa că dacă punem asta în perspectivă, este ceva foarte pozitiv”, a spus Rafael Nadal.

Rafael Nadal a ratat în 2021, din cauza accidentării, turneele de la Wimbledon, US Open, Jocurile Olimpice și Turneul Campionilor.

„Pentru mine, aceasta este o revenire! Nu a fost un meci rău. După mult timp în care am stat departe de tenis, am simțit multe emoții pozitive” – Rafael Nadal

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera

Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”

Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate

Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB

Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat

Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!

BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?

Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români

CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?

Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!

Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz

VEȘTI NESPERATE pentru cei cu mașini DIESEL și pe benzină. Este informația momentului în România

"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine

UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Grecia sub zodia incendiilor forestiere și a caniculei. Turiști români: „Ne cred pe toți proști?”

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!

Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×